Acasă » Trending » Nu e prima dată când Daniela Crudu și-o ia! E inuman ce i-a făcut Mihai Costea. Niciun animal nu merită așa ceva

Nu e prima dată când Daniela Crudu și-o ia! E inuman ce i-a făcut Mihai Costea. Niciun animal nu merită așa ceva

De: Alexandru C. 11/02/2020 | 08:01
Nu e prima dată când Daniela Crudu și-o ia! E inuman ce i-a făcut Mihai Costea. Niciun animal nu merită așa ceva
Nu e prima dată când Daniela Crudu și-o ia!

Sâmbătă dimineață, Daniela Crudu a fost dusă, pe targă, la Spitalul Universitar din București, după ce – în urma unui conflict care a izbucnit între ea și iubitul croat – a fost bătută crunt. Fosta asistentă TV a fost dată afară din casă de bărbat, iar ulterior a fost emis un ordin de protecție provizoriu, valabil 5 zile, asta în condițiile în care Daniela Crudu nu a dorit să depună plângere împotriva celui care a agresat-o.

Subiectul ”fierbinte” a dat naștere unor polemici în mediul online, violența conjugală fiind, din nou, adusă pe tapet, iar fanii Cruduței s-au declarat indignați. Frumoasa brunetă nu este la prima întâmplare nefericită, din acest punct de vedere, fiindcă și atunci când avea o relația cu Mihai Costea au apărut probleme. S-a spus atunci că partenerul de viață al Danielei Crudu ar fi ars-o pe aceasta cu țigara pe față – dezvăluirea a fost făcută de Dana Capatos în emisiunea sa, ”Un show păcătos”.

„La un moment dat am vrut să ne ducem la poliţie să vă scăpăm de monştri care vă ard cu ţigările pe faţă. Cruduţa fost arsă cu ţigara pe faţă”, a spus Dan Capatos. La un moment dat, în timpul emisiunii, a intervenit chiar Gigi Becali, acesta fiind de părere că  – dacă s-a întâmplat așa ceva – Mihai Costea ar trebui trimis direct la… balamuc. „Eu nu am ştiut. Eu nu admit aşa ceva. Ăsta e comportament de animal. Trebuia să se ducă la poliţie şi să o aresteze. Da cine e el să stingă ţigara pe faţa cuiva?. Cine face aşa ceva, trebuie să meargă la puşcărie. Asta nu e iubire, e iubire de om handicapat. Trebuie trimis la balamuc”, a declarat Gigi Becali în emisiunea lui Dan Capatos.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de iarna în mijlocul verii, în România
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de iarna în mijlocul verii, în România
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și își caută iubit la 12 ani de când a divorțat
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Motivul care a dus la separarea pe bani grei a „Reginei Întunericului”, Gabriela Lucuțar: „Un divorț nu e o înmormântare”
Motivul care a dus la separarea pe bani grei a „Reginei Întunericului”, Gabriela Lucuțar: „Un...
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să...
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe care o iau în calcul anchetatorii
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Cupola de căldură amenință Europa. Continentul e în alertă înainte de ceea ce se anunță a fi cea mai fierbinte vară din istorie
Cupola de căldură amenință Europa. Continentul e în alertă înainte de ceea ce se anunță...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Ce diferența de vârstă  este între Roxana Mihalache și Radu Mazăre! Ce doi s-au căsătorit în închisoare
Ce diferența de vârstă este între Roxana Mihalache și Radu Mazăre! Ce doi s-au căsătorit...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că nu era vorba de Giuly, era vorba de tine.”
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Kassandra, fiica adoptivă a Danei Rotariu, gest sfâșietor după moartea mamei sale
Kassandra, fiica adoptivă a Danei Rotariu, gest sfâșietor după moartea mamei sale
"E vie? E vie?" Momentul în care jandarmii o găsesc pe Raisa moartă, în râpă....
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Ofertă Kaufland: Două TELEVIZOARE la prețuri interesante pe finalul lunii mai
Ofertă Kaufland: Două TELEVIZOARE la prețuri interesante pe finalul lunii mai
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
"Este o femeie de o frumusețe rară". Cătălin Botezatu vorbește așa despre o singură femeie...
Băutura consumată de mulți înainte de culcare pentru că induce somnul, însă medicii nu o recomandă. Ce efecte negative are Greșeala
Băutura consumată de mulți înainte de culcare pentru că induce somnul, însă medicii nu o...
Pensionarii care vor primi cei mai mulți bani de la 1 septembrie. Vor încasa aproape dublu
Pensionarii care vor primi cei mai mulți bani de la 1 septembrie. Vor încasa aproape...
Aceste mașini vor fi interzise de pe șosele. UE vrea să le elimine
Aceste mașini vor fi interzise de pe șosele. UE vrea să le elimine
Câți bani cere Irina Loghin la o nuntă sau un botez în 2024. Nu e calică deloc. E la îndemâna oricui să o cheme să-i cânte
Câți bani cere Irina Loghin la o nuntă sau un botez în 2024. Nu e...
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Regulă pentru toată România. Este interzis pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Regulă pentru toată România. Este interzis pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Inna, fanul luxului pe patru roti. Cum a ajuns artista pe lista neagră de la Ferrari
Inna, fanul luxului pe patru roti. Cum a ajuns artista pe lista neagră de la...
Legumele din care vegetarienii își pot asigura aportul de proteine. Mihaela Bilic: „Cea mai valoroasă proteină rămâne cea animală”
Legumele din care vegetarienii își pot asigura aportul de proteine. Mihaela Bilic: „Cea mai valoroasă...
Momentul în care Leonard Doroftei i-a redus la tăcere pe canadieni. Ce a fost pus să facă după ce a luat-o de la zero
Momentul în care Leonard Doroftei i-a redus la tăcere pe canadieni. Ce a fost pus...
Motivul pentru care Violeta Bănică și Radu Ștefan Bănică nu s-au cunoscut până la vârsta de 13 ani. Acum sunt prieteni buni
Motivul pentru care Violeta Bănică și Radu Ștefan Bănică nu s-au cunoscut până la vârsta...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
Mesajul Ginei Pistol la un an după nunta cu Smiley. Fosta prezentatoare și-a surprins fanii
Mesajul Ginei Pistol la un an după nunta cu Smiley. Fosta prezentatoare și-a surprins fanii
Colosul britanic care deschide o fabrică nouă în România. Vrea să facă rapid un produs militar. Vor fi multe locuri de muncă
Colosul britanic care deschide o fabrică nouă în România. Vrea să facă rapid un produs...
Mesajul astrelor pentru zodii, luni, 28 mai. Nativii Leu sunt în centrul atenției
Mesajul astrelor pentru zodii, luni, 28 mai. Nativii Leu sunt în centrul atenției
×